Una dintre cele mai importante lecții este că nu ne oprim niciodată din învățat.

Și dacă n-avem timp să o facem, uneori primim ocazia cadou, ca acum, într-un timp pe care nu ne-am imaginat să-l trăim vreodată. Dacă am fi fost întrebați cum am face-o, cum ne-am petrece timpul când aproape tot ce știam că înseamnă libertate își schimbă semnificația, răspunsurile ar fi fost amuzante.

Prima lecție a fost să înțelegem noile definiții ale conceptelor pe care credeam că le avem atât de bine definite.

Libertatea este primul dintre ele. 

Până acum, libertatea a-nsemnat să pot să ies din casă și să merg unde vreau, când vreau. Acum, libertatea înseamnă că pot să trăiesc într-un spațiu limitat și să fiu în siguranță. Nu mai am voie să merg unde vreau, când vreau – locuri pe care le-aș vizita sunt închise, oameni pe care i-aș vedea și atinge sunt indisponibili, așa cum eu nu sunt disponibilă pentru oamenii care m-ar vedea și m-ar atinge. Libertatea însemna mai demult să pot face ce vreau cu corpul meu, acum înseamnă să fiu atentă ce fac cu corpul meu pentru a-l ține în siguranță. Libertatea însemna să pot purta lucruri în care mă simt bine, dar acum înseamnă să învăț să mă simt bine în lucruri pe care nu le-aș purta afară. Să-mi gătesc ce până acum aș fi comandat sau aș fi mâncat în altă parte, să aleg cu cap în loc să am totul pe tavă, să mă protejez în loc să mă expun. Să socotesc de mai multe ori, în loc să cheltui nesăbuit. 

Să înțeleg că am nevoie de puțin, în loc să-mi satisfac poftele și dorințele din abundență. 

Nevoile sunt al doilea concept a cărui definiție s-a schimbat dramatic, iar prin ele, m-am redefinit pe mine și fiecare dintre noi, pe el însuși. Modul în care ne împăcăm cu noile nevoi este o nouă etapă de evoluție a noastră, să-l numim un nou episod din serialul ”eu”. 

Când urmărești un serial, te obișnuiești cu povestea, cu personajele, cu narațiunea și tot conceptul, însă câteodată se schimbă echipa de scenariști și parcă nu mai recunoști mult din cele întâmplate – așa e și acum – te vezi în fața unor schimbări bruște a tot ce știai și nu ai de ales decât să te adaptezi. 

Dacă am fi fost puși să alegem să facem acest exercițiu de bunăvoie, cred că marea majoritate nu l-ar fi făcut. Dar acum, că au trecut atâtea zile petrecute în ”închisoarea” noastră, e chiar atât de rău? 

Parcă azi apreciez soarele mai mult ca anul trecut pe vremea asta, și nu mă mai deranjează când mă trezește dimineața o pasăre care-și vede de treaba ei. Nu mă mai deranjează nici traficul – mă face să simt că e ceva viu în jurul meu. Nu mă mai deranjează nici prietenii care nu mi-au scris de ceva timp, cumva, ceva în toată situația asta ne aduce împreună. Nici cărțile necitite de pe noptieră nu mă mai deranjează, nici filmele nevăzute, nici vocile neauzite – au devenit cele mai bune prietene. 

Nu mă mai deranjează nici singurătatea, pentru că acum am pasărea de vis-a-vis, cățelul din curte și personajele din cărți. Iar eu mă câștig pe mine din noile relații pe care nu credeam că o să am timp vreodată să le descopăr. Problemelor pe care nu mă ajută nimeni să le rezolv le găsesc singură soluții, lucrurilor care mă incomodau să le găsesc loc, orelor din zi să le dau sens. 

Poate cea mai grea lecție din care încă dau examen este să-mi găsesc liniștea și bucuria în propria mea companie, acolo unde nu pot auzi și îmbrățișa oamenii când vreau eu. Să găsesc un partener bun în discuțiile cu mine și să îmi dau sfaturile în locul altora, sau în locul sfaturilor pe care le-aș da eu altora. 

Să nu mă forțez să fac nimic dacă nu simt în momentul respectiv, dar când o fac, să mă dedic – pentru că dacă se-ntâmplă totul cum și când vreau eu, nu există constrângeri, doar plăcere. Și când am descoperit plăcerea, știu că o voi face din nou și altă dată. 

Din spațiul ăsta închis n-au unde să plece emoțiile de orice fel, așa că trebuie să le dau drumul să trăim împreună, să le înțeleg, să le-ntreb de ce au venit în vizită și ce trebuie să fac să se simtă bine ca musafiri. Să-mi cer scuze că nu le-am poftit până acum să ne cunoaștem mai bune, că îmi doream să plece și niciodată nu aveam timp de ele. Să le accept ca parte din mine și să repar ușile care s-au dărâmat când au intrat cu forța. 

Acum începem să ne împrietenim, să stăm de povești la un ceai cald și să ne descoperim. De când am stat la povești cu emoțiile mele, visele nu mai sunt la fel de alambicate, deslușesc mai ușor tâlcul lor și misiunea pe care-o primesc din subconștient capătă o direcție mai clară. De când am stat de povești cu ele și le-am înțeles, persoana pe care închis-o în podul minții mele a devenit o oglindă în care se vede mai clar, ba chiar acuma-i citesc pe buze ce vrea să-mi spună, o ascult și o înțeleg. Și eu îi spun mai multe, pe cuvânt de cercetaș. 

M-am bucurat să mă cunosc, în sfârșit. Am auzit multe despre mine. 

Ce am învățat în izolare?

• Că libertatea înseamnă altceva decât știam și că e bună și așa
• Am descoperit cu cât de puține nevoi satisfăcute se poate trăi 
• Am învățat că am prieteni valoroși care nu-s neapărat făcuți din carne și oase
• Că singurul partener pe care-l vei avea tot timpul ești chiar tu
• Să am grijă de corpul meu 
• Să mă înțeleg cu lucrurile din jurul meu și să le integrez în rutina mea
• Să mă disciplinez și să găsesc pasiunea și plăcerea de a face lucrurile pe care vreau de atât de mult timp să le fac
• Să gestionez cu cap banii, mâncarea, lucrurile care se consumă, să mă pot folosi de ele cât mai mult timp
• Să am răbdare
• Să trăiesc emoțiile așa cum vin, să le exteriorizez și să le fac șederea binevenită
• Să trag draperiile și să las soarele să intre, chiar dacă până acum îmi plăcea întunericul
• Că n-am apreciat cu adevărat lucrurile pe care le aveam și e momentul să o fac
• Să am grijă de mintea mea tot timpul, pentru că s-ar putea să fim nevoite să locuim împreună o vreme, iar conviețuirea asta e bazată pe înțelegere mutuală, toleranță și prietenie

Tu ce ai învățat din izolare?